Vintage - ce, de unde, cum !

    Nu există o definiţie general acceptată pentru eticheta „vintage”. Dacă vrem să fim rigurosi, vintage vine  de la moda anilor ’20, care veneau imediat după Primul Război Mondial, în care vreme de 3 ani Europa si mare parte din lume au fost sub asediu si bombardamente, o epocă de teamă, foamete si durere. Bucuria care a cuprins întreaga planetă la încheierea acestui dezastru s-a transpus în toate aspectele vieţii: culori vii, transparenţe, motive florale, broderii, decoltee, buline, în trei cuvinte: bucuria de a trăi.

Revenind în epoca noastră, care pare să-si dorească recuperarea tradiţiei vintage, putem să trasăm câteva linii generale ale obiectelor, materialelor, culorilor si aspectului acestui curent.
    Aspect patinat
    În primul rând, obiectele vintage par făcute manual. Nu sunt neapărat unicate, sunt produse de serie care păstrează amprenta celor care le-a făcut si au, din loc în loc, bine plasate, defecte care le conferă autenticitate: vopseaua puţin sărită a unui ceainic, desenul puţin imperfect al unei veioze sau o tusă mai îngrosată sau inegală pe un pahar. Desenele sunt fie foarte bogate si pline - cum sunt unele obiecte din ceramică pictată, în special servicii de farfurii, fructiere, ceainice, unde putem găsi motive florale extrem de elaborate si fin executate -, fie foarte simple, chiar naive, cum ar fi o floare multicoloră ce pare desenată de mâna unui copil, fără multe detalii, dar foarte expresivă. 
     Aer demodat
     O a doua mare caracteristică este aerul de demodat, de vechi si rezistent. Produsele vintage par iesite din modă, făcute de bunicii nostri pentru bunicele noastre. Vă amintiţi rochiile fetelor din filmele cu Elvis Presley? Sau canapelele cu dungi paralele verzi, rosii si aurii din filmele cu cowboys? Ei bine, desi ne plac si arată bine, diferenţa dintre acestea si hainele pe care, să zicem, le purtau până mai ieri vedetele este ca de la cer la pământ. Cine spunea că moda revine ciclic mare dreptate avea!
     Bogăţie de forme si culori
     O a treia caracteristică mare ar fi bogăţia de forme, culori si texturi. Materiale catifelate, pe care s-a aplicat o broderie din mătase în culori vii, sau materiale diafane gen mătase în culorile curcubeului, toate fac parte din categoria vintage. Putem spune fără teama de a gresi că un obiect vintage nu este sofisticat, dar are un farmec aparte, irezistibil, seducător.
Obiectele vintage pare că aduc cu ele din trecut o istorie, sunt obiecte vii, care trăiesc si confortabile.

O mica istorie a bijuteriilor

Bijuteriile au aparut ca o forma universala de adoratie. Podoabele facute din scoici, pietre si oase au supravietuit inca din timpuri preistorice. Inca din acele timpuri, bijuteriile erau purtate ca o forma de protectie fata de pericolele vietii sau pentru a marca un statut social. Descoperirea tehnicilor de lucru cu metalul a adus o dezvoltare importanta in acest domeniu.Nobilii purtau aur, argint si pietre pretioase. Persoanele umile purtau metale de baza ca arama si cositor. Culoarea bijuteriilor si puterea lor protectiva conta deosebit de mult. Pana in secolul 14, pietre pretioase erau slefuite si nu taiate. Marimea si stralucirea culorii le determinau valorea.O data cu extinderea comertului nestematele au devenit din ce in ce mai disponibile.
Dezvoltata in ultimii ani al secolului 19, miscarea Arts & Crafts se baza pe o profunda stinghereala fata de lumea industrializata. Bijutierii respingeau masinariile si se concetrau pe obiectele facute manual. Ei evitau pietrele mari cu multe fatete si se bazau pe frumusetea naturala a pietrelor pretioase cabochon. Acestia au inlocuit repetitia si regularitatea data de trendul general cu curbe si design figurativ. 
Din 1960 granitele in bijuterii au fost intr-o continua redefinire. Conventiile au fost sparte de diferite generatii de bijutieri independenti, educati la colegii de arta si care veneau cu idei radicale. Noile tehnologii si materialele nepretioase, printre care plastic, hartie si textile, au restabilit notiunea de traditional. Bijutierii avant-gardisti au explorat interactiunea bijuteriilor cu corpul, impingand limitele proportiilor si al purtarii lor. Podoabele s-au transformat in obiecte arta de purtat.

Ce este icoana?

Traducerea literală a cuvântului grec iconografie este "scrierea de imagini". De aceea, unii creştini ortodocşi insistă să precizeze că icoanele se "scriu", nu se "pictează". Acest lucru este explicat prin compararea icoanelor cu Sfânta Scriptură în sensul că, precum Biblia nu e doar o relatare istorică, icoanele nu sunt simple compoziții artistice, ci mărturii ale adevărului cuprins în Scriptură. Departe de a fi produse ale imaginaţiei iconografului, icoanele sunt mai degrabă o formă de transcriere a textului Scripturii sau a Vieţilor sfinţilor. Un argument în plus folosit în acest sens este faptul că icoanele au avut de-a lungul timpului şi un scop pedagogic, fiind „cărţile” celor ce nu ştiau să citească, în care aceştia puteau „citi” învăţătura creştină, icoanele fiind astfel o formă de mărturisire şi propovăduire a credinţei ortodoxe.