''In fiecare an, la 23 aprilie, il praznuim pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta. Sfantul Gheorghe s-a nascut in Capadocia, din parinti crestini. A urmat cariera militara si a ajuns comandant in armata imparatului Diocletian.
In anul 303, imparatul a dat un decret
prin care toti crestinii erau obligati sa se lepede de credinta in
Hristos si sa se inchine zeilor. Sfantul Gheorghe, pentru ca nu a vrut
sa jertfeasca zeilor, a fost condamnat la moarte prin decapitare in anul
303, in ziua de 23 aprilie.
Mentionam ca Biserica crestina serbeaza ziua mortii sfintilor ca ziua lor de nastere. Numai Fecioara Maria si Sfantul Ioan Botezatorul fac exceptie de la aceasta regula.
Iconografia pastreaza imaginea Sfantului
Gheorghe calare pe un cal, strapungand cu sulita un balaur. Este vorba
despre o legenda pioasa, in care Sfantul Gheorghe salveaza cetatea
Silena, din provincia Libiei, terorizata de un balaur. Aceasta imagine a
sfantului a ramas in amintirea oamenilor ca model de curaj in lupta cu
diavolul. Mai este reprezentat intr-o mantie rosie, culoare traditionala
pentru un martir, dar si ca razboinic pedestru sau ca tribun militar in
vesminte patriciene, cu o diadema metalica pe cap, cu o platosa sub
mantie, tinand o cruce in mana dreapta si o sabie in mana stanga.
In 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfantul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale
si al intregii tari. Regele Edward al III-lea a infiintat "Ordinul St.
George", iar Crucea Sfantului Gheorghe a devenit, mai tarziu, steagul
Angliei, "Union Jack". Marele Mucenic Gheorghe este considerat si ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei.
In traditia populara
Sfantul Gheorghe este cunoscut sub numele de San-George. Este
considerat a fi un zeu al vegetatiei, protector al naturii inverzite, al
vitelor si al oilor.
In spiritualitatea populara, intre San-George si Samedru (Sfantul Dumitru)
exista o intelegere cosmica. Se spune ca atunci cand broastele canta
pentru prima oara, San-George ia cheile de la Samedru pentru a deschide
drumul naturii spre viata.
In dimineata zilei de San-George, capul
familiei, intotdeauna un barbat, aseza la stalpii portilor si ai
caselor, la ferestrele si usile caselor si grajdurilor, in gradini si pe
mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea ca oamenii,
vitele si semanaturile erau protejate de fortele malefice.
Ramurile verzi erau pastrate peste an
pentru a fi folosite drept leacuri impotriva bolilor. Ele erau puse si
in hrana animalelor, in credinta ca acestea vor fi protejate de puterea
duhurilor rele.
In ajunul zilei de San-George, fetele de
maritat credeau ca isi pot vedea ursitul daca priveau, in aceasta
noapte, intr-o cofa plina cu apa.
Exista si obiceiul ca in dimineata zilei
de 23 aprilie, fetele sa puna in mijlocul drumului brazde verzi,
impodobite cu coronite, pentru a observa care fecior va calca peste ele.
Daca flacaii ce le erau dragi nu calcau pe coronite, fetele credeau ca
in acel an se vor casatori. Brazdele si coronitele erau pastrate peste
an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite
ca remediu in ameliorarea diferitelor boli.
Tot in dimineata zilei de 23 aprilie,
fetele mergeau pe furis in padure pentru a culege matraguna si navalnic.
Aceste plante erau puse in pod sau sub streasina, in credinta ca ele le
vor aduce petitori bogati.
Flacaii cautau in dimineata zilei de 23
aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasa ce putea sa sfarame
lacatele. In ajunul sarbatorii, tinerii mergeau intr-o dumbrava cu o
cofa cu apa neinceputa. Vasul era ascuns intr-un loc doar de el stiut.
La rasaritul soarelui fiecare privea in cofa cu apa. Daca in vas se afla
un fir de iarba, credeau ca se vor casatori cu fata iubita. Dimpotriva,
daca in apa se afla o floare uscata, era semn ca tanarul nu se va
insura in acel an, iar daca gaseau pamant, se credea ca feciorul va muri
in curand.
Femeile casatorite mergeau in padure si
culegeau plante doar de ele stiute (mulgatoare, untul vacii), pe care le
adaugau in hrana animalelor, in credinta ca vacile vor da mult lapte si
de buna calitate.
Nimeni nu avea voie sa doarma in aceasta
zi deoarece se credea ca acel care incalca interdictia, avea sa fie
somnoros intregul an.
Urzicatul era un alt obicei practicat
de San-George. Exista convingerea ca prin urzicat ei vor fi mai ageri,
mai harnici si mai sanatosi de-a lungul intregii veri care urma sa
inceapa.
Dintre toate obiceiurile enumerate, in
comunitatile satesti contemporane se mai pastreaza doar obiceiul
impodobirii stalpilor de la poarta cu ramuri verzi.''
Adrian Cocosila
 |
| Sf Gheorghe-aceasta icoana o gasesti la sectiune ''Icoane pe lemn'' |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu